Jurnalul unui suflet vindecat(Editura: Atman, Autor: Andreea Diaconu ISBN 9786068758312)

Preț: 25^,00 lei

Disponibilitate: în stoc

adaugă în coș

Autor: Andreea Diaconu

ISBN: 978-606-8758-31-2

Editura: ATMAN

Anul publicării: 2016

Pagini: 195

Format: 13X20

Categoria: Diverse

DESCRIERE

Sanatatea, iubirea, credinta – trei piloni esentiali din viata fiecaruia dintre noi. Trei piloni care ne sunt pusi la incercare in dese randuri. Trei piloni conectati mai profund decat am crede.

Jurnalul unui suflet vindecat este o marturisire plina de inocenta, este o dovada vie de vulnerabilitate, este o poveste a unui om simplu ai carui piloni au fost daramati doar pentru a fi din nou ridicati, pe o fundatie mai puternica, pe o intelegere mai profunda a vietii.
Cartea Andreei impresioneaza prin franchetea cu care vorbeste despre boala, despre pierderea si regasirea credintei, despre propriile limite. Este povestea ei, dar in ea vei descoperi, ca intr-o oglinda, povestea ta. Citind filele din carte, te vei regasi, cu siguranta, in unele din intamplari.

Andreea nu iti ofera sfaturi, nu iti da retete sau pasi de urmat. Ea doar isi spune povestea. Iar sufletul tau, isi va lua exact ce are nevoie.
Oricine isi poate recladi viata, iar Andreea este o dovada in acest sens!

Fragment din cartea "Jurnalul unui suflet vindecat" de Andreea Diaconu

"Amintiri din copilarie

De cand am primele amintiri cu mine, ma stiu ca fiind un suflet empatic. Cu propriile imperfectiuni, desigur. Multe. Dar cine nu le are?

Jocul cu papusile Barbie inca de cand am primit libertatea de a ma juca in jurul blocului nesupravegheata, mi-a adus sansa sa ofer ceva, erau cadouri de la o papusa catre cealalta. Nimic complicat. Dar sentimentul minunat al daruirii era extraordinar. Multumirea si satisfactia mea de prunc pentru aceasta simpla actiune erau nemasurate.

Gradinita mi-a adus o noua experienta extraordinara pentru sufletul meu. Primeam dulciurile de desert. Nu le mancam niciodata, mi le ascundeam in buzunar pentru a le imparti cu parintii mei care veneau sa ma duca acasa. Surioara mea, mancacioasa de dulciuri si alintata (doar era mezina, i se cuvenea atentia sporita) Isi manca dulciurile singura. Bineinteles, parintii ii dadeau „portia" lor. Eu sufeream, voiam ca fiecare sa aiba particica lui. Asa mi se parea corect. Dar mi-am ascuns dulciurile, in continuare, pentru parintii mei."